Tort de inghetata de vanilie cu foi de napolitana

de Ancutsa in Mancare copii, 2 Iul 2019 | 2362 vizualizari

 

Tort de îngheţată cu vanilie și șofran, cu foi de napolitană: două albe și una neagră, în mijloc, pentru contrast și culoare. Am folosit îndulcitor în loc de zahăr, însă nu s-a simțit diferența, a fost la fel de gustoasă. În plus, pentru cei care nu sunt la dietă, se poate decora și cu dulceață de cireșe făcută în casă.
„Meniu copii”

 

INGREDIENTE

  • 5 gălbenuşuri,
  • 5 ml îndulcitor,
  • Un vârf de cuțit de șofran,
  • un plic zahăr vanilat Bourbon,
  • 1 praf de sare,
  • 150 ml lapte călduț,
  • 200 ml frişcă lichidă,
  • 2 foi de napolitană albe,
  • 1 foaie de napolitană neagră,
  • Dulceață de cireșe
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort de inghetata de vanilie cu foi de napolitana:

 

 Se încălzeşte laptele, se dă de pe foc și se adaugă un vârf de cuțit de șofran (acesta își eliberează aroma în lichid cald).

Într-o crăticioară cu fundul mai gros, se amestecă gălbenuşurile cu zahărul Bourbon şi un praf de sare, cu mixerul, până se albesc. În continuare, se toarnă în fir subţire laptele cald, nu fierbinte, amestecând tot cu mixerul, pentru a o face spumoasă şi aerată. Se fierbe amestecul pe foc mic până se îngroașă ușor.

Se lasă la răcit, apoi se încorporează treptat frișca lichidă bătută mai moale, amestecând cu mixerul.

Montare: într-o formă de copt cu inel detașabil (în care eu am pus și folie alimentară) se așază prima foaie albă de napolitană, jumătate din crema pregătită anterior, apoi foaia neagră de napolitană, cealaltă jumătate de cremă, apoi și a doua foaia albă de napolitană. Se dă la congelator până la servire.

Se servește cu dulceață de cireșe deasupra, este foarte aromată și gustoasă.

 

Timp de gătire: aprox 10 min

Timp de pregătire: aprox 40 min (+ 2 h la congelator)

Porţii: 8

Poftă Bună!

 

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/06/tort-de-inghetata-de-vanilie-cu-foi-de.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort de inghetata de vanilie cu foi de napolitana" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Mousse de brânză feta cu roșii și usturoi - Rețeta delicioasă de aperitiv rapid

ieri la 08:48

Desert cu piersici și iaurt grecesc - Deliciu aromat și ușor

pe 21.08 la 16:41

Tartă cu piersici și brânză - Rețeta ușoară și savuroasă

pe 21.08 la 10:37

Salată cu pepene și brânză - Deliciu rapid și fresh de vară

pe 19.08 la 11:16

Garlic bread cu bacon - Rețeta rapidă și savuroasă

pe 17.08 la 11:01

TOP
utilizatori

mihaelar63

113 puncte

MotanLaOale

31 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

 
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește